EN English  RO Romana

Phone0040 734 128 728

Povestea lui Gruia

Gruia si fratele lui, Vlad

Buna, numele meu este Gruia si am venit pe lume impreuna cu fratiorul meu geaman Vlad in data de 19 martie 2007. Sunt cel mai mare dintre frati. Cu 5 minute mai exact. Am fost mai mare si ca greutate, am avut 2460 de grame, iar Vlad a avut aproape 1900 de grame. Pentru ca am venit pe lume mai repede decat era planificat, plamanii mei nu au fost pregatiti, asa ca medicii mi-au dat oxigen timp de mai multe zile.

La aproape 5 saptamani de la nastere am mers impreuna cu Vlad la un control la ochisori si atunci alti medici au descoperit ca ochisorii mei sunt bolnaviori. Din cauza oxigenului pe care l-am primit cand m-am nascut retina a inceput sa se desprinda la amandoi ochii. Ochii mei sufereau de o boala numita Retinopatie de Prematuritate (ROP). Mamica si taticul meu au fost foarte speriati pentru ca nu stiau exact ce inseamna asta pentru mine. Au inteles insa ca nu voi putea vedea cu ochisorii mei albastri. Si fratiorul meu Vlad avea aceeasi problema. La el insa boala era intr-un stadiu incipient si a regresat pana la urma. Vlad este foarte bine acum.

In aceeasi zi medicii mi-au facut operatie cu laser la ochi, iar o saptamana mai tarziu eram cu mama si cu tata in Germania la o alta clinica. Din pacate, pentru ochisorii mei nu se mai putea face nimic. Era prea tarziu. Si acolo medicii germani au stat cu mami si cu tati si le-au explicat ca nu voi putea vedea niciodata. Si ca voi avea nevoie de tot ajutorul pentru a ma bucura de viata alaturi de fratiorul meu.

Mami si tati au fost tare tristi. Tata pentru nu voi putea sa fac sport sau sa merg cu bicicleta, iar mama pentru ca n-am sa-i pot privi chipul si n-am sa pot vedea toate minunile acestei lumi.

Insa mama nu a vrut sa accepte asta. Timp de mai bine de un an mami si tati au cautat peste tot un tratament pentru ochisorii mei. Acum cateva saptamani a aparut o umbra de speranta. Mami a aflat ca un baietel din Africa de Sud, care are aceeasi boala ca si mine, a primit tratament. Pentru asta a trebuit sa mearga foarte departe, tocmai pana in China. Tratamentul costa multi bani, dar acum baietelul a inceput sa vada.

Chiar daca acum nu pot sa vad ma consider un baietel foarte norocos. Mami, tati si Vladut ma iubesc foarte mult si vor sa imi ofere tot ce este mai bun in viata. Asta inseamna si ca sunt gata sa munceasca foarte mult pentru a strange banii de care avem nevoie ca eu sa merg in China pentru tratament.

Vreau si eu sa vad. Vederea mea poate nu va fi perfecta, dar voi putea sa-l vad pe fratiorul meu Vlad, pe mami si pe tati, si poate ca intr-o zi voi putea merge si pe bicicleta, asa cum spera tati.

Pana cand clipa asta va veni si pentru mine, va iubesc pe toti si va spun

La reVEDERE!